Se afișează postările cu eticheta uraturi pentru elevi. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta uraturi pentru elevi. Afișați toate postările

luni, 29 decembrie 2014

Uraturi de Anul Nou 2015 - Uraturi comice si haioase 2015

Publicitate
La multi ani cu sanatate,
Sa va dea Domnul de toate.
Sa aveti belsug in casa,
Tot ce va doriti pe masa.
Sa primiti doar vesti de bine,
In Noul An care vine.

Spune-i anului ce vine,
Sa-ti aduca numai bine.
Si mai spune-i ca sa-ti dea,
Tot ce vrea inima ta.
Fericire, sanatate,
Si numai belsug in toate.
"La Anul si La Multi Ani!"

Anul nou, o bucurie
Viata toata sa va fie!
Bani, masina, fericire,
Sanatate si iubire,
Nu-i de-ajuns sa le doresti,
Tipa, lupta, da din coate,
Asa le obtii pe toate!

Sorcova, vesela,
Sa traiti, sa-mbatraniti,
Ca un par, ca un mar,
Ca un fir de trandafir,
Tare ca piatra,
Iute ca sageata,
Tare ca fierul,
Iute ca otelul.
"La Anul si La Multi Ani!"

Sperantele ce au ramas sperante,
Sa le preia Anul Nou viitor,
Decis sa nu ramana cu restante.
Acesta este al sarbatorii rost,
De-aceea sa petrecem se cuvine,
Inchin in cinstea celui care-a fost,
Si-n sanatatea celui care vine.

Tata bun, mama iubita
Azi e ziua potrivita
Sa va spun ce va doresc
Sa v-arat cat va iubesc.
Va doresc intai de toate,
Un an nou cu sanatate,
Voie buna, trai usor,
Bucurie si mult spor. La Multi Ani!

Cand clopotele vor suna
Vestind ca anul s-a sfarsit
Prin crengi de brad si fulgi de nea
Eu iti urez din partea mea:
"Un an nou si fericit!"
Atunci luminile s-aprind
Si micul clopot de argint
Cu clinchet viu va rasuna
Soptindu-ti bland din partea mea:
"La Multi Ani!"

Multa bafta, viata lunga,
Cupa sanatatii plina,
Soare si multa lumina,
Masa plina de bucate,
Dragoste pe saturate,
Trai frumos, noroc cu carul.
La multi ani si sus paharul!

Buna seara gospodari,
Cu colaci din cei mai mari,
Buna seara tuturor,
Celor ce stati pe cuptor,
Noi pe-aici am mai umblat,
Dar pe voi nu v-am urat,
Sanatate va dorim,
In anul cel intalnim.
Sa traiti, sa fiti voiosi,
Sa ramaneti sanatosi.
N-am venit sa va stresam,
Am venit sa va uram.
La Multi Ani si fericire,
Casa plina de iubire,
Punga plina de multi bani,
Sa traiti si la multi.
Haaaaaaai! Haaaaai!

Sa ninga-ncet deasupra ta cu fulgi de fericire
Sa-ti fie visurile un zbor maret si plin de implinire
Povara vietii fie-ti un car cu sanatate
Sa-ti fie sufletul scaldat in stropi de bunatate
Sa ai oricand in drumul tau un soare zambitor
Sa ai alaturi chipuri dragi si-un inger pazitor
La multi ani!

Aho, Aho, e Anul nou,
Si gaina-i fara ou,
Si cucosu’ fara gusa,
Da-mi si mie bani matusa!
La Multi Ani!

La multi ani sa-ti fie,
Viata pe vecie,
Bucurii o mie,
Cati struguri invie,
La anul si la multi ani!

Fie-va verde dolarul,
Si de whisky plin paharul,
Toata sa va reuseasca,
Sa va doara drept in Basca.
La anul si la multi ani!

Cata sindrila pe casa,
Atatia galbeni pe masa.
Cat grau in ogor,
Atatea vite in obor.
Cata frunza pe umbrar,
Atatia bani in buzunar!
Cate flori sunt in campie,
Atatea iepe-n herghelie.
Cate flori sunt pe valcele,
Atatea-n vara mielusele.
Cate pietre sunt la munte,
Atatia porci, vaci si gaste,
La dumneavoastra in curte.
La anul si la multi ani!

Buchet de artificii eu va trimit in dar,
Sampanie rece si clinchet de pahar,
Petrecere frumoasa si La multi ani!
Sa aveti parte de multa fericire,
Si un ocean de iubire,
Toate visele sa vi se implineasca,
Si mult noroc ingerii sa va daruiasca.

La multi ani cu sanatate
Bucurie spor la toate
Note bune la-nvatat
Atat am avut de urat.

Fara fite, fara poante, la multi ani cu sanatate!
Criza vine, criza trece, noi mereu vom petrece!
La Multi Ani!

Mult belsug in casa,
Painea mai gustoasa,
Datorii putine
In anul care vine.
Pace-n inimi, rod bogat,
Bucurie, gand curat,
Din a voastra casa
Binele sa nu mai iasa.
La Multi Ani!

Sa aveti parte de tot ce aveti si mai vreti,
De tot ce nu aveti si va doriti,
De tot ce va lipseste si nu stiti.
Multi ani cu sanatate!

URĂTURI DE ANUL NOU – Seara lui Sfântu’ Vasile

Aho, ho, hooo!

Seara lui Sfântu' Vasile

Să vă fie gospodari de bine

Şi nouă de folos

Că suntem plugari de jos.



O-nsarat, o-nourat

Noi plugari ne-am adunat

De prin dealuri, de prin văi

Tot plugari de alde noi.



Şi ne-am luat cu ist clopoţel bălţat

Să stârnim câinii din sat

C-aşa-i de la Dumnezeu sfântu' lăsat.

Nu-i de la noi începutul

Si nici la noi nu-i sfârşitul,

Aşa-i de când lumea şi pământul.



Iar voi, plugăraşi fârtaţi,

Staţi puţin şi nu mânaţi

În zăbrele vă răzămaţi

Pistoalele vi le-ncărcaţi

De opinci vă grijiţi,

Harapnicele vi le pregătiţi

Ca să mergem la arat

La mărul rotat în dealul Coraliului

Unde-i locul grâului.



La mărul rotat.

Iar sub măr cine-i culcat?

Îi Gruian şi cu Novac,

Şi Gruian mereu spunea

Ca-n Ţarigrad ar pleca.



Iar Novac îi răspundea:

Mai Gruiene, mai voinice

Tu-n Ţarigrad nu te duce

Că cine-a ascultat de mine

Dumnezeu i-a dat mult bine.



Şi pe cal încalecă

Tot în fuga calului

Pân'la capul dealului.

Acolo descalecă

Vin, cu vadra, că strigă!

Măcar vreo două, trei zile

Să stea vadra lânga mine.



Crâşmăriţa-i mititică

Dar puţin cam frumuşică

Cu tâţele boureie

Cu buzele subţirele,

Cu tulpânul vişiniu

Nu ne-o mai spuneţi, c-o ştiu!

Strâmta-n sale, largă-n stâni

Drăgălaşă la ciobani.



La ciobani face cu mâna

La flăcai stinge lumina,

Alde noi, umplem grădina.

Cu ciubote se-ncalţă

La-mpăratul c-alergă.

Împaratul de-o videa

De departe mi-o-ntreba:

Ce-i Aniţa, crâşmăriţă

La ce vii aşa-nfocată

Cum n-ai venit niciodată?

Înalţate împarate

Ieri când soarele-apunea

Au intrat în crâşma mea

Trei voinici ardeleneşti

Cu papuci galbeni turceşti.

Este-acel maimariuliu

Tot cu barba brâuliu

Cu musteata spic de grâu.



Are-o căciuliţă-n cap

De cincizeci de piei de ţap

Că cincizeci mai trebuie

La urechi tot n-ajunge.



Iar acel mai mijlociu

Tot cu barba brâuliu

Cu musteaţa spic de grâu.

Are-un minteanaş pe trup

Din cincizeci de piei de lup

Ca cincizeci mai trebuie

La genunchi tot n-ajunge.

Iară acel mai micuţiu

Bat ochii sprâncenele

Şi părul călcâiele,

Cu musteaţa ca la rac

De şi-o-noadă după cap.



Da hodiniţi, boieri mari, hodiniţi

Da de-afară nu gândiţi

Că-s plugarii necăjiţi

Şi plugarii cer mâncare

Boii ca ne ţin parale.

Boii de la roate

I-am furat azi-noapte

Boii din prigol

I-am scos din ocol.

Ia mai roată măi, hăăi, hăăi!

La anul şi la mulţi ani!

URĂTURI DE ANUL NOU - PLUGUŞORUL

Aho, aho, copii si frati,
Stati putin si nu mânati
Si cuvântul mi-ascultati:

Am plecat sa colindam
Pe la case sa uram,
Plugusorul românesc
Obiceiul stramosesc.

Va uram cum se cuvine
Pentru anul care vine
Holde mari
Cu bobul des
Si pe creste
Si pe ses!

Câte mere în livezi
Atâtea vite-n cirezi;
Câta apa în izvoare
Atâta lapte-n sistare;

Sa ne fîe-ndestulata
Casa toata!
Tara toata!
Ia mai mânati, mai flacai!
Si strigati cu totii mai!
Hai,  Hai!
LA MULTI ANI CU SANATATE!!!!!

URĂTURI DE ANUL NOU – Pluguşorul cu patru boi

Aho, aho, ho-ho,

Mâine anul se-noieşte

Pluguşorul se porneşte

Şi începe a brăzda,

Pe la case a ura.



Iarna-i grea, omătu-i mare,

Semne bune anul are,

Semne bune de belşug,

Pentru brazda de sub plug.



Doamne binecuvântează,

Casa care o urează

Pluguşor cu patru boi,

Pluguşor mânat de noi.



Sus pe cer că străluceşte,

O stea mare ce vesteşte

Că se curma de acum

Al nevoilor greu drum;



Asta-i steaua românească

A unirii

Şi-a-nfrăţirii,

Stea de viaţă, stea de spor,

Stea de bine-n viitor.



Fă-o, Doamne, să lucească

Steaua noastră românească

Şi să stea tot între noi,

Să nu mai avem nevoi.



Anul Nou ne-aduce nouă,

Timp mai bun şi viaţă nouă;

Anul Nou o să ne fie,

Început de veselie.



Mari pe mici n-or prigoni,

Mici pe mari nu vor râvni,

În frăţie şi dreptate

Au să fie legi lucrate.



Noi cu ei mâna vom da

Şi-ntr-o horă vom juca.

Dumnezeu care ne-ascultă,

Ne întinde hrană multă,

Şi pământul ce-om avea

Grâu de aur ne va da.

Mânaţi, măi!

Hăi, hăi!



La anul şi la mulţi ani!

URĂTURI DE ANUL NOU – Urătură pentru părinţi

Tată bun, mamă iubită,

Azi e ziua potrivită

Să vă spun ce vă doresc

Să v-arat cât vă iubesc.



Vă doresc întâi de toate,

Un an nou cu sănătate,

Voie bună, trai uşor,

Bucurie şi mult spor.



URĂTURI DE ANUL NOU – Jocul ursului

Am venit la dumneavoastră

Să ne primiţi fata noastră,

Dacă bine şi voiţi

Ursul nostru să-l voiţi



Da , poftiţi în casă! Vin cu ursul din pădure

C-amu s-o hrănit de mure,

Ş-am venit cu el în sat

Să-şi câştige de mâncat,



De mâncat şi-a câştiga

Dacă oamenii i-or da.

Joacă, joacă, Niculai

Că ţi-a da moşu mălai

Şi ţi-a da şi cucuruz

Şi mălaiu lui Bojut.



Joacă, joacă, Moş Martine,

Că-ţi dau miere de albine!

Foaie verde de brăduţ,

Ursul meu cu doi puiuţi,

Foaie verde de dulău

Ursul meu din Sarasău

O vinit la dumneavoastră

Să-l vadă oamenii mari!



Foaie verde de mălai,

Ursul meu e de trei ani,

De trei ani şi şase luni,

Noaptea umblă tot pe drum!

Ursul meu din Spania

L-am adus cu sania!

Joacă, joacă, urs nebun,

Ca de nu-ţi fac pielea scrum!



Ursul meu, când l-am adus,

Se urcă pe lemne sus

Să mănânce cucuruz.

Joacă, joacă,ursule ,

Ca s-or coace murele

Şi mai tare te-i-ngrăşa

Şi prin case îi juca.



Foaie verde de secară,

Sa ieşi, ursule, afară!

Foaie verde, baraboi

Hai, ursule, înapoi!

Vine-o babă-n răsărit

C-un colac mare-mpletit,

Taie-n două, dă şi nouă,

Taie-n trii, dă şi lui Andrii,

Taie-n patru, dă şi lui Marcu.



De jucat am mai juca

Da afară-i noapte grea,

Noapte grea şi fără lună,

Ieşi, ursule, noapte bună!

URĂTURI DE ANUL NOU – Capra

Ţa, ţa, ţa, căpriţa mea

Da diseară ce-om mânca?

Îi mânca ce s-o întâmpla

Şi te-oi vinde-n Sadova

Şi-i mânca cât îi mânca

Până burta ţi-o crăpa.

Ţa căpriţă de la munte

Cu steluţă albă-n frunte

Ţa, ţa, ţa, căpriţă, ţa

Stai în sus şi nu mai sta.

Unde joacă căpriţa

Clocoteşte Moldova

Unde joacă ieduţul,

Clocoteşte pământu.

Clocoteşte şi tot geme

De opinci şi de obiele,

De hurmuz şi de mărgele,

Şi de fete frumuşele.

Ţa, ţa, ţa, capriţă, ţa

Stai în sus şi nu mai sta.

Ţapu meu din Spania

L-am adus cu sania

Şi-am să-l vând în joia mare

Pentr-o oală de sarmale

Şi-un butoi ca din poveşti

Cu vin alb de Odobeşti.

Foaie verde foi negară

Ia poftiţi căpriţ-afară

C-ai jucat deajuns în casă

Şi-ai luat o pungă grasă.

Ţa, ţa, ţa, capriţă, ţa,

Te-am adus din Africa,

Te-am adus cu avionu

Te-am hrănit cu biberonu.

Am o capra, n-am o sută

Dar mi-e drag că mă ascultă.

Dacă nu m-ar asculta,

Altă capră mi-aş căta

Şi pe tine te-oi lăsa.

Aşa-i capra dorului

Ca la Capu-Satului.

Astă capră ce-o joc eu

Şi-o jucat-o moşul meu,

Moşul meu cu comanac.

Şi-o jucat pân-o crăpat.

Am o capră jucăuşă

Stă ascunsă după uşă.

Am o capră zvăpăiată

Desculţă şi dezbrăcată.

Şi de-un ţigan băţos jucată,

Şi-n doi joac-a dracului

Ca la capul Satului.

Eu cu capra unde-ajung

Joc capra din Câmpulung

Şi degeaba şi pe bani

La anul şi la mulţi ani!

URĂTURI DE ANUL NOU – Sorcova

Sorcova, vesela,

Să trăiţi, să-mbătrâniţi,

Peste vară, primăvară,

Ca un păr, ca un măr,

Ca un fir de trandafir,

Tare ca piatra,

Iute ca săgeata,

Tare ca fierul,

Iute ca oţelul.

La anul şi la mulţi ani!
Publicitate

vineri, 9 decembrie 2011

Uraturi de anul nou haioase | Uraturi comice pentru elevi, studenti si profesori

Publicitate
Frunza verde de marar
Buna seara gospodari.
Gospodari si gospodine
Si voi domnisoare fine.

De dormiti, de nu dormiti
Va rugam sa va treziti.
Dati urechea la fereastra
Si-ascultati urarea noastra.

Noi plugari din Campulung
Am pus sase boi la plug,
Ca de cand s-a inserat
Noi cu plugul am plecat.

Zurgalai si clopotei,
Înc-o roata, mai flacai
Toti gospodarii din sat
Stau si-asculta la fereastra
Ca asa e in seara asta.

Iara cu baiat din sat
Am plecat dupa-nsurat.
Într-un sat, intr-o comuna,
Sa-mi gasesc o fata buna.

Mi-am luat si eu mireasa
De la mine a treia casa.
Frumos nume mai avea
Ca Maria o chema.

Frumusica nu prea, prea,
Vreo optzeci de ani avea.
De urata nu-i frumoasa
Te sperii vazand-o prin casa.

Si de rau nu-i sade bine
Cand. se duce parca vine.
De mancare n-am ce zice
Se pricepe sa manance.
Si mananca, frate draga,
Cate-o mamaliga intreaga.

A facut o mamaliga,
De nici cainii n-o mananca.
Nici motanul de pe horn
N-o mananca sa-l omori.

Si de cruda ce era,
Nici la porci nu le placea.
Zurgalai si clopotei
Înc-o roata, mai flacai! Hai,hai!

Mi-am luat alta mai mica
Ard-o focul mult mananca.
Popusoi din cinci gradini,
Branza de la noua stani,
Lapte de la sapte vaci,
Faina din zece saci.

Dar iubeste de parleste
Si de asta nu mai creste.
Multe, multe v-oi mai spune
Ca eu sunt cam bun de glume.
Daca-ncep acum o gluma
Precis uit de uratura.

Chiar acum in asta seara
Am facut o socoteala.
Chiar din casa dumneavoastra
Am sa iau vreo trei parale
Si rachiu de tescovina
Sa-mi sterg gatul de rugina!..

Cum visam asa, deodata
Am vazut doi ochi de fata,
Ochi caprui si buni de joc
De-am ramas trasnit in loc.

Limba mi se-mpleticea,
Graiul mi se balbaia
Si inima-n piept batea.
Ca un ceas in mine faces.

Si-auleu, ce as fi facut
Ochii fetei sa-i sarut!
Ma uitai ceva mai bine
Aoleu si vai de mine!

Nu-i nici fata, nici nevasta,
Era mata la fereastra.
Statea mata si privea
Cum ma-ndragosteam de ea.

Foaie verde foi ca plopul
Am avut si eu un socru
Scurt si gras ca polobocul
Tine mult la fudulie.
Soacra mea cam durdulie,
Cu parul de tuci.
N-ai de unde sa-l apuci.

Si are un batic pe cap
De-o vara nu s-a spalat.
Si mai are un cojocel
Din treizeci de piei de miel.

Iar cand se-mbraca namila
Era nalta ca camila.
Si-a avut si ea barbat
Si l-a dat contract la stat.
Era mic si cracanat
Si cadea noaptea din pat,
Mai purta si evazati
De velura cam roscati,
Palarii ca mexicanii
Cum le poarta gogomanii.
Zurgalai si clopotei,
Opriti plugul, mai flacai!
Aho, aho!



Aho, Aho,
Sara Sfantului Vasile,
La multi ani romani cu bine.
De cand sara s-a'nserat,
Noi am pornit la urat,
Sa starnim cainii din sat,
Sa sculam oamenii din pat.

Traceti plugul la parete
Si boii la iarba verde,
Zurgalai si clopotei,
Trageti roata mai flacai
Hai! Hai!

S-a sculat stapanul gazda,
Intr-o sfanta zi de joi,
Cu un plug cu 12 boi.
Si-a pornit la arat,
La Marul Rotat,
Unde-i loc bun si curat,
De arat si semanat.

Si-a arat, cat a arat,
Brazda neagra a rasturnat
Si-n brazda a semanat,
Grau marunt si grau de vara,
Sa dea Domnul sa rasara,
Pana-n sara.

La urche zurgalai,
La chicioare clopotai,
Si-nca o data mai flacai,
Hai! Hai!

Si cand s-a dus la camp sa vada,
De grau rasarit si de grau incoltit,
Era in pai ca trestia,
Si-n bob ca vrabia.
Tare mult s-a bucurat,
Acasa s-a inturnat.
A adunat fine si vecine
Si vre-o trei babe mai batrane,
Care stiu randul la pane.

Zurgalai si clopotai,
Trageti roata mai flacai,
Hai! Hai!

Si pe toti i-a pus
Si pe toti i-a dus,
La lucrul pamantului,
In bataia vantului.
Ei cu stanga secerau
Si cu dreapta il legau
Si la moara il carau.
Si morarul mester mare,
Tui, maicuta cui il are,
Batu in sata si-n covata
Si cernu faina toata.
Si facu un colac frumos,
Cum ii fata lui Hristos.
Si-l rupse-n doua,
Si ne dadu si noua.
Si-l rupse-n trei,
Si-i dadu si lui Andrei.
Dar Andrei cam blestemat,
A mancat pan's-a umflat.

La urche zurgalai,
La chicioare clopotai,
Si-nca o data mai flacai,
Hai! Hai!

De urat am mai ura,
Dar n-e frica ca o-nsera,
Pe la casa dumneavoastra,
Departe de casa noastra.
Dar n-e frica de caciula,
Ca era din miel tarcat,
De cand tata s-o insurat.
Si dosu din chiele de mata,
De cand era mama de tata.

Cate paie sunt pe casa,
Atatea sticle sa fie pe masa.
Cate pene pe cucos,
Atatia copchii burduhosi.

Trageti plugul la parete,
Si boii la iarba verde,
Zurgalai si clopotai,
Trageti roata mai flacai,
Hai! Hai!

La anul si la multi ani!



Uratura pentru Elevi si Profesori

Mi-a luat caciula vantul
Si venind dupa caciula
Va spunem si-o uratura
Fetele din scoala noastra
Nu stiu bine sa citeasca
La baieti se pricep bine
Si nu stiu ce e rusine
De baieti ce sa va spun
Caci la ore nu raspund
Le e gandul tot la fete
Si in mana tigarete
Toti asteapta pauze...
continuarea aici plus Uratura pentru studenti.
La multi ani si un an nou fericit!
Publicitate