Pretul Hepatoprotect este undeva in jur de 15 lei, depinde de farmacie.
Hepatoprotect Forte Prospect:
-Hepatoprotect Compoziţie:
Un comprimat conţine 150 mg silimarină şi excipienţi: lactoză monohidrat, amidon de porumb, talc, stearat de magneziu, dioxid de siliciu.
-Hepatoprotect Acţiune:
Silimarina este o mixtură formată din cel puţin 3 flavonoliganzi incluzând silibina (silibinina), silidianina şi silicristina. Ea reprezintă cel mai important constituent activ al extractului de armurariu (Silybum marianum), o plantă originară din bazinul Mediteranei, cunoscută şi utilizată tradiţional ca remediu natural pentru susţinerea ficatului. Componentele silimarinei stabilizează membranele celulelor hepatice, favorizează eliminarea toxinelor şi ajută astfel la menţinerea şi regenerarea funcţionalităţii normale a ficatului. Acţiunea antioxidantă ajută la combaterea efectelor nocive pe care le exercită asupra ficatului poluarea, infecţiile, diverse substanţe chimice (inclusiv alcoolul, toxine din apă sau alimente etc). Silimarina sprijină capacitatea naturală de regenerare a ficatului, susţine digestia şi întreţine procesele normale de detoxifiere. Astfel silimarina este utilă pentru accelerarea recuperării ficatului în afecţiuni hepatice de diverse cauze.
-Hepatoprotect Mod de utilizare si administrare:
Adulţi: câte 1-2 comprimate de 3 ori pe zi, cel puţin 3 luni. În continuare, 1 comprimat pe zi se poate utiliza pe termen lung.
-Precauţii Hepatoprotect:
Dozele pentru copii vor fi recomandate de medic.
Nu se utilizează la copiii sub 3 ani.
Femeile însărcinate şi cele care folosesc contraceptive orale trebuie să ceară sfatul medicului înainte de a începe să utilizeze acest produs.
Persoanele care au antecedente de alergie cutanată la contactul cu plantele înrudite cu armurariul (crizanteme, margarete) ar putea prezenta reacţii alergice la silimarină.
Suplimentele alimentare nu trebuie să înlocuiască un regim alimentar variat.
A nu se depăşi doza zilnică recomandată.
A nu se lăsa la îndemâna copiilor.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu