skip to main |
skip to sidebar
Publicitate
Potrivit profesorului Mircea Radulian de la Institutul Naţional de Fizică al Pământului, românii trebuie să fie avertizaţi că, în viitorul apropiat, va avea loc un cutremur mai mare decat cel in 1977 “În Vrancea există două segmente active. Ele se comportă independent. Noi am observat că există o alternanţă. Că mai întâi se produc cutremure în segmetul inferior, apoi în cel superior. Avem elemente care ne fac să credem că un cutremur se va produce la adâncime mai mare. Cutremurele mai adânci sunt mult mai periculoase pentru Moldova", a declarat profesorul Mircea Radulian la Antena 3. Iminenţa unui cutremur de mare intensitate în Bucureşti este susţinută şi de primarul Capitalei, Sorin Oprescu, care a declarat că un expert român din SUA a confirmat faptul că, în cazul unui cutremur major în România, numărul victimelor ar ajunge la 500.000 numai în Capitală .”După toate analizeze făcute am ajuns la concluzia că în Bucureşti nu suntem în stare să consolidăm mai mult de zece clădiri pe an”, a mai precizat primarul. Profesorul Mircea Raulian mai spune că o dată precisă când va avea loc un nou cutremur în România este greu de dat.
Publicitate
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu